Sărbătorile Pascale

Când, după zilele lungi de iarnă gri și reci, primii muguri de flori se ivesc din pământ, copacii strălucesc în frunzele lor colorate și briza blândă, parfumată suflă pe lângă noi, atunci știm că natura sa trezit iar primăvara a sosit și aduce cu ea sărbătoarea de  Paște.

Al 5-lea anotimp - Carnaval în Germania

Germania are multe tradiții și obiceiuri, dar nici unul nu este la fel de colorat și fericit precum carnavalul. Cu toate acestea, carnavalul nu este sărbătorit în toate regiunile și orașele din Germania. Pare aproape ca și cum agitația și costumele asociate împart națiunea în două tabere. În timp ce unii evită totul în jurul subiectului, ceilalți își planifică costumele cu luni în avans și fac un pelerinaj în fortificațiile carnavalului, pentru a deveni parte din imaginea de ansamblu și pentru a sărbători.

Vacanța de schi în Germania

Vacanța de schi în lunile de iarnă este una dintre cele mai importante și populare tipuri de vacanță ale germanilor. Deși este un pic cam scumpă,cel care odată sa aventurat în sporturilor de iarnă, nu va mai dori să rateze nici un sezon. Coborâșuri nesfârșite prin peisaje înzăpezite,aerul rece și curat,copacii și vârfurile de munte toate îmbrăcate întro mantie albă de zăpadă, dar de asemenea și din păcate, durere de articulații și febră musculară facea parte din vacanța de schi.

Tradiții de Crăciun în Germania

Crăciunul bate la ușă. În timp ce unii abia așteaptă să stea în fața bradului de Crăciun frumos împodobit și strălucitor, să simte mirosul mesei festive, să privească ochii bucuroși ai celor dragi și bineînțeles să despacheteze cadouri frumos drapate, pentru ceilalți începe un timp plin de stres. Pentru că sărbătorile care vin trebuie să fie bine pregătite. Și cine nu stie câtă treabă este de făcut? Timpul zboară în aer și nu reușim să facem toate treburile? Se poate întâmpla ca graba și stresul să strice fumoasul timp de Crăciun.

Magia târgurilor de Crăciun

Când în noiembrie zilele devin mai scurte și mai reci iar sărbătorile de iarnă se apropie, piețele de Crăciun (Weihnachtsmärkte) se deschid în Germania. În unele orașe se numesc și Advents-, Lichter-, Winter- sau Christkindlemarkt. Dar toate au un singur lucru în comun: ele înveselesc și răsfață oamenii în așteptarea Crăciunului, cu căsuțele lor de lemn frumos împodobite, lumini strălucitoare de sărbătoare, brazi imenși de Crăciun și miros delicios de turtă dulce, migdale prăjite și vin fiert toate proaspăt preparate.

Germania are nevoie de forță de muncă

Cercetările întreprinse de către Boston Consulting Group au sugerat că Germania s-ar putea confrunta cu un deficit pe piața forței de muncă de 2,4 milioane de muncitori până în 2020, care ar putea ajunge la 10 milioane până în 2030.

 

Lista profesiilor din Germania pentru care trebuie căutate specialiști

În Germania, sunt necesare și căutate nu numai cadre universitare, ci și specialiști cu pregătire profesională. Acest lucru se aplică nu numai asistenței medicale, ci și din ce în ce mai mult profesiilor industriale și tehnice. Unele locuri nu pot fi ocupate aici pentru mult timp. De exemplu, lipsesc conducătorii auto sau angajații din sectorul de aprovizionare și salubritate, dar și comercianții și instalatorii sunt căutați.

Pagini